This post is password protected. To view it please enter your password below:

Password:

This post is password protected. To view it please enter your password below:

Password:

This post is password protected. To view it please enter your password below:

Password:

Descarca document PDF

Relaţiile sociale sunt legături între oameni, care se stabilesc în procesul activităţii lor comune, materiale şi spirituale. O componentă importantă a acestora sunt relaţiile de familie.
„Celulă socială” care uneşte persoane determinate, familia a apărut într-o anumită etapă a dezvoltării societăţii umane.
în condiţiile cetei primitive, când raporturile sexuale dintre oameni nu erau reglementate, familia încă nu exista.
în paleoliticul mijlociu a apărut „familia pe grupe”, urmare a „căsătoriei pe grupe”. Caracteristic acestei familii era faptul că toate femeile unei ginţi erau, în chip virtual, soţiile tururor bărbaţilor dintr-o altă gintă.
Evoluţia familiei a urmat cursul restrângerii continue a cercului persoanelor care participau la relaţiile conjugale, prin interzicerea căsătoriei între generaţia părinţilor şi cea a copiilor, între fraţii şi surorile care aveau aceeaşi mamă, etc.
Convieţuirea episodică a anumitor perechi, apărută în cadrul „căsătoriei pe grupe”, a dus la „căsătoria-pereche” şi corespondentul acesteia: „familia-pereche”. în aceste forme de familie, filiaţia era matriliniară (matriarhat).
Matriarhatul se datorează rolului economic activ al femeilor şi relaţiilor conjugale din acea vreme, care îngăduiau să fie cunoscută precis doar mama copilului. Totodată, matriarhatul se caracterizează prin relaţii de egalitate între sexe.

Descarca document PDF

Orice încălcare a legii conduce la un conflict între voinţa legiuitorului şi cea a destinatarului care a avut o conduită contrară normei de incriminare.
Conflictul creează un raport juridic substanţiat în cadrul căruia statul îşi exercită dreptul de a trage la răspundere pe cel care a încălcat legea, iar acesta din umiă are obligaţia să suporte consecinţele nerespectării legii penale. Tocmai de aceea este nevoie de intervenţia unor organe speciali-zate ale statului care să soluţioneze conflictul apărut între stat şi infractor.
Autoritatea judecătorească este cea căreia îi revine dreptul de a soluţiona litigiile de drept de natură penală apărute în urma manifestărilor ilicite.
în acest sens, art. 21 din Constituţie consfinţeşte accesul liber la justi-ţie, şi anume „orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept”.
Completând cele menţionate, art. 1 alin. (1) din Legea de organizare judiciară nr. 304/2004 cu modificările şi completările ulterioare, arată că „puterea judecătorească se exercită de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe judecătoreşti”, iar justiţia „este unică, imparţială şi egală pentru toţi” [art. 2 alin. (1)].

Descarca document PDF

Pentru uşurarea înţelegerii temeior abordate în lucrarea de faţă esîe necesar ca persoana interesată să cunoască în prealabil teoria generaiă a dreptului, care-i va pune ia dispoziţie noţiunile, conceptele juridice, principiile şi principalele instrumente cu care operează ramura dreptului civil.Tot pentru informarea juristului ca speciaiist al dreptului, cunoaşîerea teoriei generale a dreptuiui reprezintă o eîapă necesară şi obiigatorie, întrucît ea semnifică temelia pe care se’ ridică edificiul juridic al profesionistuiui.
Lucrarea de iaţâ s-a întocmit după tematica elaborată de Uniunea Avocaţiior din România, în vederea susţinerii examenului de admitere şi definitivat în pregătirea de avocat, pvecum şi studenţilor care în procesui de învăţămânî vor putea înţelege mai bine marile instituţii aie dreptului.
Privită dintr-o aită perspecîivă, lucrarea de faţă şi-a propus să abordeze tematica enunţată, reuşind să treacă în revistă şi să analizeze competent într-o vizîune teoretică cele mai frecvente teme cu care sunt confruntate instanţele judecătoreşti.
Sub aspectui uîiliîăţii, noîele selecîive sunt destinaîe în egală măsură specialiştilor din domeniul dreptuluî, ca instrument profesional şi marelui pubiic.
Sunt convins că lucrarea se va bucura de aprecierea atît a jurişîilor, în spccial, cîî şi a îinerilor avocaţi, precum şi a celorlalte caîegorii de cetăţeni interesaţi să cunoască mijloacele cu ajutorul cărora pot să-şi apere ori să-şi valorifice drepturile subiective care 3e-au fost încălcate.
De asemenea, aceste note selective vor servi şi sîudenţilor de !a toate facuilăîile de drept, şi în special celor din cadrul Univeresiîăţii Intemaţionale Deschise’Tehnoeconomia Europeană” Academia de lehnoeconomie şi cooperare româno-americană din Bucureşti,Str.Venerei, Nr. 6C universitate ce a reuşit prin performanţe (bază materialâ, corp profesoral, proces instructiv educativ ) să fie astăzi numărul 1 în România.

Descarca document PDF

O examinare cât de sumară a fenomenului criminalităţii relevă că faptele de pe-ricol social care îl compun, declarate de legea penală ca infracţiuni, se manifestă în forme deosebit de variate. în această diversitate a manifestării lor, fiecare fapt prin care se aduce atingere diferitelor relaţii, valori sau interese politice, economice, so-ciale sau morale ocrotite de dreptul penal, cuprinde un conţinut specific, adică pre-zintă anumite trăsături definitorii, care îi determină o fizionomie şi individualitate infracţională proprii.
Pentru a se putea duce cu succes lupta împotriva celor mai grave manifestări anti-sociale prin mijloace de drept penal, potrivit principiilor fundamentale ale dreptului penal modern, este necesară incriminarea prin lege a fiecărei fapte de pericol social ca infracţiune. Pentru aceasta, norma juridică penală conţine, potrivit structurii sale, o dispoziţie de incriminare, prin care stabileşte conţinutul specific al fiecărei infrac-ţiuni în parte. Norma de incriminare defineşte deci conceptul juridic al fiecărei infracţiuni, în mod general şi abstract.2
Faptele de pericol social declarate prin lege infracţiuni prezintă însă nu numai o configuraţie infracţionalâ variată, ci şi un grad de pericol social abstract, care „difpră” de la o infracţiune la alta. Aceasta impune legiuitorului să aprecieze gradul de pericol social abstract al faptei incriminate şi să stabilească pentru fiecare infrac-ţiune în parte pedeapsa corespunzătoare acestuia.
De aceea, norma penală conţine, în structura sa – pe lângă dispoziţia de incri-minarer- şi o dispoziţie de sancţionare, prin care se stabileşte măsura pedepsei aplicabile pentru fiecare infracţiune în parte, fixând felul şi limitele speciale ale acesteia în raport de gradul ei de pericol social abstract. Pedeapsa astfel stabilită . este cu drept cuvânt considerată ca expresia juridică a gradului de pericol social abstract al faptei incriminate.
Din cele de mai sus rezultă că dreptul penal conţine, pe lângă normele părţii ge-nerale, şi o categorie de norme care determină faptele de pericol social ce constituie infracţiuni, reglementează conţinutul specific al fiecâreia dintre acestea şi stabilesc pedepsele aplicabile în cazul săvârşirii lor.

This post is password protected. To view it please enter your password below:

Password: